Ziua aia cea mare ,care nu e.

20 iulie ar fi trebuit sa fie ziua aia cea mare,a mea,a noastra,a viitorilor studenti de la medicina ...Cand unii sustineau  probele eu imi terminam in sfarsit dosarul de la Scoala de Asistenti Medicali...Ma bucur in schimb ca exista aceasta sansa pentru ca acum cativa ani daca nu ma insel cursurile se tineau la Bucuresti,deci de data asta pot sa zic ca ...ma multumesc cu putin ? Da.Nu am de ales.Trebuie sa ma chinui ceva pana sa ajung acolo.
Pe 5 septembrie am examen.Anatomie.Mi se pare floare la ureche ,nu cred ca vor fi subiecte mai grele decat cele de la bac,dar chiar si asa nu ma voi culca pe o ureche pentru ca am inteles ca sunt destule persoane inscrise si eu nu mai sunt dispusa sa mai las ceva sa treaca pe langa mine,sa stiu ca pot sa profit si sa nu o fac. Nu ,am pierdut multe si nu am de gand sa mai cedez asa usor.Am sa fac tot ce imi sta in putinta sa fiu printre cei mai buni .E ceea ce imi place,ceea ce imi doresc sa fac.Macar atat.Sunt nerabdatoare sa incep,sunt nerabdatoare sa imi ating visul,sa fac ceva viata mea..nu vreau ca tot ce am indurat pana acum si toate stradania mea sa fie in zadar. Abia astept examenul si sa incep cursurile,desi o sa se duca vara,soarele si o sa imi fie la fel de greu ca in fiece toamna-iarna ca si pana acum,Dar voi indura si voi da tot ce pot eu sa iasa ceva din treaba asta.Vor fi 3 ani ,unii imi spun ca 3 ani trec repede,altii ca in 3 ani se pot intapla multe;sunt de acord cu ambele variante si nu bag mana in foc pentru nimic din ce va fi in viitorul meu,oricat mi-as dori eu anumite lucruri nu pot sa fiu sigura pe nimic,eu doar imi doresc si ma straduiesc sa realizez,circumstantele insa pot sa atenueze.Sper sa nu.
Asadar,astept provocarile!Poate cineva imi asculta dorintele si are grija sa`mi prind visele in palme.



PS: in limbajul meu o sa fie mereu : "sper","cred","nu am rabdare","imi doresc".

Rusine voua.

Ma simt ultimul om cand vad ca viitorii stundeti de la Medicina  UMF Carol Davila se pregatesc  intens pe ultima suta de metrii,isi pun intrebari referitoare la locatiile unde vor sustine admiterile,se gandesc deja la o binemeritata vacanta :)
Uhm,si cand ma gandesc mai bine realizez si eu trebuia sa fac acum acelasi lucru,sau cel putin sa fiu speriata de examenele de maine bla-bla...Dar n-a fost sa fie.Ma tot gandesc de cateva saptamani cum ar fi fost acum...cat de bine m-as fi pregatit,cat de multe as fi stiut,ce batai rapide de inima mi-ar fi cutremurat corpul...mi-e ciuda si nu mi-e rusine s-o recunosc.Mi-e ciuda ca de ieri ma tot uit pe site si ii vad pe aia cum se agita si se incurajeaza.
Bleah !! Si-mi mai amintesc si cat de dezamagita am fost atunci cand am aflat ca nu voi putea merge si eu la UMF...Eram constienta de la inceput ca ar fi foarte greu ,dar chiar si asa nu as fi dat inapoi.Rusine  lor.Ii inteleg ca e greu dar puteau macar sa faca un sacrificiu,sa incerc macar.Cum sa-mi doresc atat de mult acest lucru ?E una din cele mai grele facultati si eu imi doresc atat de mult sa ajung acolo incat as lasa tot fara sa ma uit inapoi si totodata visele`mi sunt spulberate cu viteza vantului,intr-un moment!...Diploma mea de asistent medical general nu se  va compara niciodata cu cea a unui medic chirurg...Niciodata.


Oare o sa ajung vreodata acolo unde-mi doresc?

Legaturi bolnavicioase.

Cea mai frumoasa perioada din viata mea,nici nu stimteam cum trece timpul.Defapt ce mai era timpul atunci ...nesimtindu-i notiunea m-am pierdut in zambete,rasete,simturi...Mi-am ratacit ideile,mi-am lasat conceptiile de-o viata deoparte si am mers pe un alt principiu:"Fie ce-o fi mai tarziu ,dar acum e momentul".Se zice ca fiecare  in viata omul trebuie sa alega -momentul potrivit-,sincer nu stiu cine a zis asta,am auzit-o si eu la multi si am ramas cu unele indoieli..pentru ca nu pentru toti acest'moment potritvit' este in acelasi timp.
A fost ideea mea,dorinta mea,a fost cand am vrut eu si NU regret nimic.Am avut unele indoieli la un moment dar, desi nu trebuia  in cele din urma m-am convins ca a fost mai bine asa.Amintirile vor ramane mereu vii in memoria mea si sunt asa speciale ca vor ramane doar ale mele.La fel cum va ramane si parerea mea de acum in legatura cu tot ce-a fost.
In urma ta totusi,a ramas un trup gol si un suflet ratacit...care inca isi cauta linistea.Un suflet bolnav pentru care singurul remediu ar fi o discutie ,chiar si acum dupa mult timp,fata in fata ...ori un altul care ma eclipseze atat de mult incat sa intunece amintirea ta.
PS: Macar eu am curajul sa spun ce-mi trece prin gand.

Hey

Bun venit in lumea mea.M-am hotarat intr-un final sa ma reapuc de scris.Regret ca au trecut pe langa mine atatea momente  despre care nu mi-am dat frau liber parerilor, a ceea ce s-a mai  intamplat.Insa niciodata nu e prea tarziu .Amintirle inca le am vii in memorie...Asadar,noul meu blog va cuprinde libertatea mea de exprimare,parerile mele,tot ce imi trece mie prin cap.By the way,astea sunt cuvintele mele ce ma vindeca ...
So`,bine v-am regasit!:D